Autorizația de Mediu – Ce este și la ce se folosește?

Noutate postată de  Eco Geodrum  în data de 25 Martie 2022
Noutate

Autorizația de mediu reprezintă actul administrativ prin care se stabilesc parametrii și condițiile de funcționare ai unei activități existente sau ai unei activități noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea în funcțiune.

Când ai nevoie de Autorizația de Mediu
Autorizația de mediu stabilește măsurile care trebuie respectate și modul în care aceste măsuri se verifică, în vederea limitării impactului asupra mediului a activității autorizate.

Odată obținută, aceasta trebuie vizată anual, și după caz:

  • Se revizuiește în cazul în care condițiile autorizării inițiale se modifică semnificativ;
  • Se transferă, în cazul în care se păstrează aceleași coduri CAEN, însă activitatea este desfășurată de către o altă societate.

În cazul funcționării fără Autorizația de Mediu, conform OUG 195/2005 privind protecția mediului, sancțiunile pot ajunge la sume între 30.000 și 60.000 de lei pentru persoane juridice.

Acte necesare pentru eliberarea Autorizației de Mediu

  • Cerere pentru eliberarea autorizației
  • Fișa de prezentare și declarație
  • Dovada mediatizării intenției de realizare a activității pentru care este solicitată eliberarea autorizației de mediu
  • Certificat de înregistrare al firmei
  • Certificat constatator emis de ORC
  • Dovada deținerii spațiului prin contract de vânzare-cumpărare/închiriere/comodat etc
  • Plan de situație a obiectivului/amplasamentului
  • Plan de încadrare în zonă a obiectivului
  • Proces verbal de constatare al respectării tuturor condițiilor impuse prin acordul de mediu, în cazul în care există un acord de mediu
  • Formular de înregistrare care să conțină documentele specificate de acesta, pentru autorizarea activității centrelor de reabilitare și îngrijire, dacă este cazul
  • Dovada plății

Alte documente specifice, în funcție de complexitatea activității, condiții de amplasament, alte vize sau autorizații.

Ce se întâmplă după obținerea Autorizației de Mediu

  • Urmează parcurgerea cu atenție a obligațiilor care revin din Autorizația de Mediu;
  • Identificarea și respectarea termenelor impuse de autoritatea competentă pentru diferite raportări lunare/trimestriale/anuale;
  • Atunci când apar modificări ale condițiilor inițiale în baza cărora s-a obținut autorizația, se comunică modificările prin notificări la autoritatea competentă.Este interzisă desfășurarea activităților sau proiectelor pentru care s-a trimis notificarea, până la adoptarea unor noi reglementări de către autoritatea competentă.

Cât timp este valabilă Autorizația de Mediu
Conform celor mai actuale modificări legislative, Autorizația de Mediu se eliberează pe termen nelimitat și este valabilă pe toată perioada obținerii vizei anuale.

Viza anuală se va solicita cu minimum 60 de zile înainte de împlinirea unui an de la data la care s-a emis Autorizația de Mediu.

Despre noi
Suntem o companie privată, fondată în anul 2016, iar de la înființare, ne-am remarcat prin profesionalism, calitate și performanță în serviciile pe care le prestăm, și anume: proiectare, investigații de teren și elaborare de documentații și studii în domeniile geotehnică, protecția mediului și decontaminare pentru lucrări mari de infrastructură și de explorare/exploatare de resurse naturale. Dacă ești în căutarea unui partener de încredere pentru elaborarea documentației necesare pentru proiectele tale, contactează-ne!

Imagini
Hei, suntem la început de drum, așa că dacă gasești o eroare sau poți să ne dai o sugestie de îmbunătățire, așteptăm cu bucurie mesajul tău. Contactează-ne și ajută-ne să oferim o experiență mai bună brandurilor românești!